Curs acreditat “Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”

Arbitraj și Mediere > Our news > Noutăți Cursuri > Curs acreditat “Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”

Curs AUTORIZAT A.N.C. „Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal” cod C.O.R. 242231

Fundația Camera de Arbitraj și Mediere

NOUL REGULAMENT PRIVIND DATELE CU CARACTER PERSONAL

Începând cu 25 Mai 2018, Noul Regulament general privind datele cu caracter personalRegulamentul (UE) 679/2016 aprobat de Parlamentul European și Consiliu în 27 aprilie 2016

a înlocuit Directiva 95/46/CE, actele legislative din statele membre prin care aceasta fusese implementată și, implicit, prevederile Legii nr. 677/2001.

Drept urmare, toate organizațiile care procesează date cu caracter personal sunt obligate să implementeze noile măsuri tehnice și organizatorice

menite să asigure o protecție adecvată a datelor personale pe care le prelucrează în cadrul activității lor.

Regulamentul General de Protecție a Datelor Personale impune un set unic de reguli direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene,

având un impact semnificativ în toate sectoarele de activitate.

Sediu

IAȘI, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 2, bl. B2 colț, Tr. 1

Site

www.arbitrajsimediere.ro

Telefon

0755.133.833

Facebook

#cameradearbitrajsimediere

CURSURI AUTORIZATE A.N.C. PENTRU OCUPAȚIA „RESPONSABIL CU PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL” – Cod C.O.R. 242231

Ca urmare a aplicării directe a GDPR, anumite organizaţii sunt obligate să desemneze un Responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal.

Responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal este desemnat atât în cadrul organizaţiilor din sectorul public, cât şi a celor din sectorul privat.

În ceea ce priveşte organizaţiile din sectorul privat care nu au obligaţia legală de a desemna un Responsabil,

atât Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal,

precum şi organismele competente de la nivelul Uniunii Europene cu atribuţii în acest domeniu,

recomandă desemnarea unei astfel de persoane, în considerarea cerinţelor impuse prin GDPR.

DESCRIEREA CURSULUI

Programul de formare profesională tip specializare este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.), are o durată de 180 ore (60 ore teoretice şi 120 ore practice), condiție de înscriere fiind absolvirea de studii superioare cu diplomă de licență.

Sesiunea de instruire se adresează tuturor categoriilor de personal implicat în departamentele de conformitate (și de protecția datelor, acolo unde există) din instituțiile de stat și private care lucrează cu informații cu caracter personal și altor persoane interesate. Participanții vor avea astfel ocazia de a-și îmbunătăți cunoștințele cu privire la protecția datelor cu caracter personal, în cadrul cursului fiind prezentate și explicate prevederile introduse de noul Regulament General privind Protecția Datelor (“GDPR”), corelat cu aspectele existente în practică, pentru a putea fi identificate cele mai bune soluții în vederea aplicării și respectării noilor obligații legale.

ÎNSCRIEREA LA CURS

Înscrierea la curs se efectuează în baza completării formularului de participare și transmiterea acestuia pe e-mail : cameradearbitrajsimediere@gmail.com. La înscriere participanții vor transmite prin e-mail următoarele documente scanate: diploma de licență, C.I./B.I., certificat de naștere, certificat de căsătorie (după caz).

Persoană de contact: Oana Gherghel – Tel: 0755.133.833 cameradearbitrajsimediere@gmail.com

Bonus: o ședință de consiliere gratuită cu dra Andra Ștefan - consilier pentru dezvoltare personală, life-coach, profiler și NLP Practitioner. În plus, primiți cadou materiale pentru dezvoltarea dvs. personală și profesională!

CERTIFICARE

În urma absolvirii cursului se eliberează un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Educației Naționale, însoţit de suplimentul descriptiv care atestă dobândirea celor 10 competenţe profesionale prevăzute de Standardul ocupaţional pentru ocupaţia de „Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”.

TAXA DE PARTICIPARE

Valoarea serviciilor de formare este de 1200 lei și include: suportul de curs, materiale informative, pauzele de cafea, apa minerală (plată). Persoanele care au mai participat la cursuri organizate de Fundația „Camera de Arbitraj și Mediere” beneficiază de o reducere de 200 lei. Plata cursului se poate efectua integral sau în 2 rate, înainte de începerea cursului sau în prima săptămână de curs, numerar sau cu ordin de plată.

EVALUAREA CURSANȚILOR

Cursanții vor susține examenul de absolvire la o dată stabilită de comun acord, la sediul Fundației „Camera de Arbitraj și Mediere”. Examenul constă într-o probă practică (portofoliu) și un test tip grilă. Nota de absolvire a cursului va fi media aritmetică a celor două probe. Până la data eliberării certificatului de absolvire, cursanții vor primi adeverință de absolvire eliberată de Fundația „Camera de Arbitraj și Mediere”.

La finalul cursului, participanții vor reuși:

  • să cunoască și să înțeleagă clasificarea principalelor tipuri de date cu caracter personal;
  • să înțeleagă drepturile și obligațiile părților implicate în domeniul protecției datelor, respectiv persoana vizată, operatorul de date și persoanele împuternicite de operator;
  • să cunoască rolul unui responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, precum și necesitatea numirii acestuia în diverse tipuri de organizații;
  • să înțeleagă riscurile existente în legătură cu procesarea datelor, precum și modul de evaluare a acestor riscuri;
  • să cunoască măsuri de reducere a riscurilor în procesarea de date personale;
  • să cunoască îndatoririle operatorilor de date în cazul incidentelor de date;
  • să înțeleagă tipurile de răspundere juridică și sancțiunile potențiale la care se expun atât operatorii de date, cât și persoanele împuternicite de aceștia. 

Locații

Fundația Camera de Arbitraj și Mediere organizează cursuri atât la sediul propriu, cât și în fiecare județ al țării și în Municipiul București, la cerere.

Programul de formare profesională pentru ocupația “Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal” este desfășurat în Iași în perioada octombrie-noiembrie 2020.

Program

Cursul va fi organizat în Iași în perioada octombrie-noiembrie 2020.

Durata totală a programului de formare profesională este de 180 ore, din care 60 ore teoretice și 120 ore practice.

Programul de formare profesională este interactiv, adaptat nevoilor participanților, punându-se accentul pe învățarea și aplicarea instrumentelor specifice.

Cursul se desfășoară în timpul săptămânii și în weekend.

Pentru cei care nu au posibilitatea de a participa la toate orele de curs, stabilim de comun acord un interval orar și o zi în vederea recuperării sau pot veni cu altă grupă.

Perioada teoretică este structurată astfel: 

Luni-Vineri (15:00-20:00)

05 – 09.10.2020;

12 – 16.10.2020.

Sâmbătă (09:00-14:00)

10 octombrie 2020;

17 octombrie 2020.

Perioada practică se desfășoară între 19 octombrie – 08 noiembrie 2020.

De ce să alegeți cursurile organizate de Fundația Camera de Arbitraj și Mediere?

Fundația Camera de Arbitraj și Mediere, organizație non-guvernamentală înființată în anul 2009, este un important furnizor de formare profesională, la nivel local și național, desfășurând activități de formare profesională a adulților concentrate pe 4 direcții:

formarea profesională în domeniile prioritare pentru administrația publică,

formarea profesională a adulților prin programe de formare profesională autorizate de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, respectiv

programe de formare profesională inițială și continuă în domeniul medierii și în domeniul arbitrajului.

TEMATICA PROPUSĂ

Modulul 1 – Noțiuni introductive cu privire la domeniul protecției datelor cu caracter personal (6 ore teorie – 12 ore practică);

Modulul 2 – Drepturile și obligațiile organizației în prelucrarea datelor cu caracter personal. Instrumente de informare (9 ore teorie – 18 ore practică);

Modulul 3 – Drepturile și obligațiile persoanelor implicate în prelucrarea datelor cu caracter personal. Instrumente de informare (6 ore teorie – 12 ore practică);

Modulul 4 – Identificarea instrumentelor de monitorizare a modului în care organizația respectă prevederile legislației privind protecția datelor cu caracter personal, organizarea și utilizarea acestora în cadrul organizației (8 ore teorie – 16 ore practică);

Modulul 5 – Sfera activităților aferente asistenței de specialitate acordate de responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal. Elaborarea planului de lucru al responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal (12 ore teorie – 24 ore practică);

Modulul 6 – Relația cu autoritatea de supraveghere în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Instrumente și situații specifice (4 ore teorie – 8 ore practică);

Modulul 7 – Aspecte specifice cu privire la rolul și activitatea responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal (7 ore teorie – 14 ore practică);

Modulul 8 – Managementul riscului și securitatea informației (8 ore teorie – 16 ore practică).    

 

  • 0755.133.833
  • cameradearbitrajsimediere@gmail.com
  • Iași, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 2, bl. B2 colț, tr. 1