Definire

DEFINIRE

Definit de art. 541 din Codul de procedură civilă ,,o jurisdicţie alternativă având caracter privat”, arbitrajul este o modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor patrimoniale în care părţile, în urma unei convenţii formale, se supun deciziei unei terţe părţi numită arbitru, în urma unei proceduri judiciare din care rezultă o hotărâre definitivă şi executorie.

Sediul materiei arbitrajului este reprezentat de art. 541-621 din Cartea a IV-a. Despre arbitraj a Codului de procedură civilă în vigoare.

Noţiunea de arbitraj instituţionalizat este consacrată legislativ în Titlul VII. Arbitrajul instituționalizat al Cărții a IV-a din Codul de procedură civilă.

Art. 616 prevede expres că ,,arbitrajul instituţionalizat este acea formă de jurisdicţie arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod permanent pe lângă o organizaţie sau instituţie internă ori internaţională sau ca organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor supuse ei spre soluţionare potrivit unei convenţii arbitrale. Activitatea arbitrajului instituţionalizat nu are caracter economic şi nu urmăreşte obținerea de profit”.

În administrarea acestei jurisdicţii, părţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, cu condiţia ca regulile să nu fie contrare ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale legii.

Avantajele arbitrajului

Importanţa soluţionării conflictelor prin arbitraj poate fi dedusă îndeosebi din multiplele avantaje pe care această instituţie, deşi privată, le prezintă faţă de justiţia statală.

  1. Flexibilitate: Arbitrajul oferă o procedură de soluţionare a conflictelor simplificată, cu un anumit caracter de apreciere a regulilor de procedură arbitrală de urmat. Trăsătura dominantă a procedurii de arbitraj o reprezintă libertatea contractuală a părţilor, ele având posibilitatea să aleagă sau nu această cale facultativă de soluţionare a litigiilor.

           Părţile pot alege, prin acordul lor de voinţă, arbitrii care urmează să soluţioneze litigiul dintre ele. Există aşadar posibilitatea alegerii, în calitate de arbitri în litigii civile, a unor specialişti în domeniul dedus judecăţii, sporind garanţia părţilor privind procedura arbitrajului. La majoritatea instituţiilor permanente de arbitraj este prevăzut, în regulile de procedură, că neîndeplinirea condiţiilor de calificare poate constitui o cauză de recuzare a arbitrilor.

 

  1. Operativitatea: Orice litigiu civil, dacă părţile nu convin altfel, se soluţionează de tribunalul arbitral în termen de cel mult 6 luni de la constituirea acestuia.

Arbitrajul prezintă avantajul de a nu se supune unui formalism excesiv, care, în cele mai multe cazuri, sufocă desfăşurarea în condiţii de celeritate şi eficienţă a unui litigiu de către justiţia statală. În aceste condiţii, sub rezerva respectării dispoziţiilor imperative ale legii, a ordinii publice și a bunelor moravuri, părţile pot stabili, prin compromis sau printr-un act separat, regulile de procedură pe care tribunalul arbitral să le urmeze în soluţionarea litigiului. În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va stabili procedura conform regulamentului şi regulilor proprii de arbitraj stabilite pentru instituţia de arbitraj permanent care l-a organizat.

 

  1. Costurile: Un alt avantaj deloc de neglijat este acela al taxelor reduse în raport cu taxele judiciare de timbru. Taxele arbitrale diferă în funcție de valoarea obiectului cererii de arbitrare, dar şi în funcţie de caracterul intern sau internaţional al litigiului. Valoarea taxelor este influenţată şi de numărul de arbitri desemnaţi de părţi, arbitrajul cu un singur arbitru fiind cel mai avantajos din acest punct de vedere.

          Pornind de la faptul că părţile convin să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în dinamica relaţiilor sociale, poate fi susținută ideea parteneriatului de natură a permite menţinerea şi continuarea raporturilor contractuale între persoanele implicate.

         Ideea de parteneriat în cadrul arbitrajului este susţinută, între altele, şi de posibilitatea ca toate cheltuielile de arbitraj să se facă potrivit înţelegerii părţilor. Numai în lipsa unei înţelegeri se aplică regulile pentru soluţionarea litigiilor de către instanţa de judecată şi anume suportarea cheltuielilor arbitrale de către partea care a pierdut litigiul.

 

  1. Confidenţialitatea arbitrajului: Procedura arbitrajului asigură confidenţialitatea pe tot parcursul desfăşurării ei, realizându-se în cadru închis şi permite păstrarea secretului de la înregistrarea cererii de arbitrare şi până la pronunţarea hotărârii arbitrale care nu are caracter public.

            Natura privată a arbitrajului explică de ce activitatea arbitrală nu este supusă principiului publicităţii. Prin aceasta se păstrează secretul cu privire la litigiul în cauză şi se evită publicitatea, aspect deloc neglijabil în litigiile civile sau între profesionişti. De asemenea, nici hotărârea arbitrală nu este pronunţată în şedinţă publică, ea fiind comunicată doar părţilor implicate. În acest fel, reputaţia părţilor participante la procedura arbitrală rămâne neafectată, indiferent de soluţia finala pronunţată de tribunalul arbitral.

            Pentru a asigura un climat de confidenţialitate pe tot parcursul procedurii arbitrale, la aceasta vor participa doar părţile implicate şi reprezentanţii acestora pe bază de împuternicire avocaţială sau procură specială.

 

  1. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie pentru părţi, putând fi desfiinţată numai pe calea acţiunii în anulare, dar nu pentru motive care vizează fondul cauzei, ci doar pentru excepţiile procedurale prevăzute în art. 608 din Codul de procedură civilă.

 

            Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească conform art. 615 din Codul de procedură civilă.

 

Putem concluziona că arbitrajul prezintă comparativ cu justiţia statală o serie de avantaje: judecată rapidă, mai puţin formală, confidențială şi cu taxe reduse, având aceeaşi finalitate – hotărârea arbitrală, care constituie titlu excutoriu. În aceste condiţii putem spune că arbitrajul are propria identitate, făcând din justiţia arbitrală altceva decât justiţia statală.

Raporturile dintre justiţia statală şi cea arbitrală sunt raporturi de completare, de întregire a modalităţilor de soluţionare a conflictelor.

Diferența dintre arbitraj și instanța statală Arbitrajul este reglementat ca o alternativă la justiţia clasică oferită de instanţele de judecată. Arbitrajul se realizează prin arbitri, care sunt investiți de părţi cu puterea de a soluţiona un litigiu şi de a pronunţa o hotărâre arbitrală definitivă şi obligatorie pentru acestea. În cazul justiţiei clasice, partea care judecă litigiul este numită judecător. Dosarele sunt repartizate judecătorilor în mod aleatoriu prin intermediul unui program de calculator. În cazul arbitrajului, arbitrul este ales de părţile litigante din rândul celor cu pregătire în domeniul vizat de procesul arbitral în cauză. Justiţia clasică este reprezentată de instanţele de judecată şi este o justiţie statală cu reguli şi norme clare de procedură, în acelaşi timp greoaie, care consumă timp şi bani, iar rezultatul veşnic nemulţumeşte una din părţi. Arbitrajul este o justiţie privată în care părţile îşi impun de la început voinţa prin nominalizarea arbitrilor, stabilirea locului arbitrajului şi a regulilor de procedură arbitrală. Sălile de judecată sunt permanent aglomerate şi părțile aşteaptă uneori cu orele până la strigarea cauzei. Arbitrajul se desfăşoară într-o ambianţă corespunzătoare, cu ore prestabilite, într-un spirit de parteneriat de natură să menţină continuarea relaţiilor de afaceri. Procedura arbitrală cunoaşte o singură cale excepţională de atac, acţiunea în anulare. În procedura de drept comun există căile ordinare şi cele extraordinare de atac, care presupun termene pentru exercitarea lor, condiţii şi motive ce pot fi invocate, ceea ce face ca litigiul să fie judecat într-un interval de timp mai mare.

Flexibilitate

Operativitatea

Costuri mici

Confidenţialitate

Hotărârea arbitrală Definitivă

Parteneri