
„ARBITRAJUL ÎN CONTEXT EUROPEAN MODALITATE EFICIENTĂ DE SOLUȚIONARE A LITIGIILOR”
Vineri, 14 decembrie, Fundația „Camera de Arbitraj și Mediere”, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Iași, al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și al Asociației Europene a Studenților în Drept ELSA Iași, a fost gazda Conferinței internaționale cu tema „Arbitrajul în context european – modalitate eficientă de soluționare a litigiilor”.
Lucrările evenimentului, susținute în Sala de conferinţe a Camerei de Comerţ şi Industrie Iași, au creat un spațiu al dialogului și al colaborării în ceea ce privește soluţionarea conflictelor pe calea arbitrajului, participanții având posibilitatea de a supune dezbaterilor aspecte importante din activitatea lor profesională, inclusiv de a face propuneri pentru modificarea cadrului legislativ actual.
Invitat de onoare la acest eveniment a fost domnul Cav. Dr. Franco Antonio PINARDI, președinte al Tribunalului Arbitral pentru Întreprindere, Muncă și Sport din Milano, alături de care a fost prezent și domnul Enrico NOVELLA, Consulul Onorific al Republicii Italiene la Iași.
La conferință au fost prezenți reprezentanți de seamă ai Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv doamna Jud. Gabriela BALTAG și domnul Romeo CHELARU, reprezentanți ai instanțelor judecătorești de pe raza județului Iași, precum și ai altor instituții din domeniul justiției, reprezentanți ai mediului academic, respectiv domnul Conf. Dr. Septimiu PANAINTE, decan al Facultății de Drept din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, dar și practicieni ai dreptului, reprezentanți ai armatei și Inspectoratului de Poliție Județean Iași, ai instituțiilor publice și mediului de afaceri.
Din partea Fundației “Camera de Arbitraj și Mediere”, la eveniment au luat cuvântul domnul Ștefan COSTE, în calitate de președinte, domnul Radu Dimitrie TĂRNICERIU, președinte al Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere, care a împărtășit participanților mesajul domnului Tudorel TOADER, Ministrul Justiției, de încurajare a inițiativei, conferința fiind moderată de doamna Geta LUPU, avocat în cadrul Baroului Iași, care a transmis celor prezenți mesajul doamnei Ecaterina Andronescu, Ministrul Educației.
Preț de câteva ore participanții au avut prilejul să cunoască sau să aprofundeze tema metodelor alternative de soluționare a litigiilor, cu precădere arbitrajul, să poarte discuții, să facă propuneri și sugestii pe această temă și să tragă concluzii, prezența invitaților cu putere de decizie în sistemul judiciar fiind valorificată pentru a facilita implementarea acestor metode.
Oficialitățile, invitații și participanții au avut parte și de un moment artistic deosebit, Ansamblul „Floralia” al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași interpretând colinde vechi românești, cu sonorități autentice, iar Asociația Europeană a Studenților în Drept ELSA Iași a închis conferința cu un concurs de procese simulate în procedura arbitrajului.
Fundația Camera de Arbitraj și Mediere a avut un sprijin important în organizarea conferinței și din partea sponsorilor Restaurant Bizantique, Banca Leumi, Breasla Constructorilor Ieșeni, Cofetăria Frișcot, Grupul de firme Panifcom, Expert Web Design Iași, Camera de Comerț și Industrie Iași, Asociația Europeană a Studenților în Drept ELSA Iași, Asociația Camera Jurisdicțională de Arbitraj din România.
Fundația Camera de Arbitraj și Mediere
Alese mulțumiri pentru contribuția adusă în facilitarea implementării metodelor alternative de soluționare a conflictelor, cu precădere arbitrajul și medierea și pentru participarea la Conferința Internațională „Arbitrajul în context european – modalitate eficientă de soluționare a litigiilor”







