Obiectul arbitrajului
Conform art. 542 din Codul de procedură civilă, persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc:
– starea civilă;
– capacitatea persoanelor;
– dezbaterea succesorală;
– relaţiile de familie;
– drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.
Persoanele juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate şi activităţi economice au facultatea de a încheia convenţii arbitrale, în afară de cazul în care legea ori actul lor de înfiinţare sau de organizare prevede altfel.
Statul şi autorităţile publice au facultatea de a încheia convenţii arbitrale numai dacă sunt autorizate prin lege sau prin convenţii internaţionale la care România face parte.
Încheierea unei convenţii arbitrale
Încheierea unei convenţiii arbitrale reprezintă condiţia preliminară a organizării arbitrajului, a investirii valabile a tribunalului arbitral cu soluţionarea litigiului dedus judecăţii. Aceasta reprezintă temeiul excluderii, cu privire la acest litigiu, a competenţei organelor judecătoreşti de drept comun, aşa cum este precizat la art. 553 C.pr.civ. şi anume: „Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti”. Acest principiu de bază al instituţiei arbitrajului consacră independenţa sa în raport cu justiţia statală şi prevalenţa acesteia asupra justiţiei statale, în cazul existenţei convenţiei arbitrale.
Art. 549 C.pr.civ. distinge două tipuri de convenţii arbitrale, în funcţie de momentul încheierii acestora şi de relaţia cu contractul principal dintre părţi: ,,convenţia arbitrală se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal ori stabilită într-o convenţie separată, la care contractul principal face trimitere, fie sub forma compromisului.” Astfel, cele două forme ale convenţiei arbitrale sunt compromisul şi clauza compromisorie.
Principala diferenţă dintre cele două forme ale convenţiei arbitrale se referă la actualitatea litigiului dintre părţi. Astfel, clauza compromisorie, denumită şi clauză de arbitraj, este un acord anterior oricărui contencios dintre părţi, spre deosebire de compromis care are ca obiect litigii deja existente. Art. 551, alin. (2) C.pr.civ. stipulează că un compromis se poate încheia chiar dacă litigiul intervenit între părţi este deja pe rolul unei alte instanţe, astfel încât părţile au posibilitatea de a renunţa la forma clasică de soluţionare a litigiului şi să se îndrepte către procedura arbitrală.
Sesizarea tribunalului arbitral se face printr-o cerere scrisă, denumită cerere de arbitrare, care cuprinde elementele unei cereri de chemare în judecată.
Judecata arbitrală este reglementată în Codul de procedură civilă de la art. 575 până la art. 594. O primă etapă ce trebuie parcursă în cadrul judecăţii arbitrale este aceea de verificare a dosarului, care este reglementată de art. 578 C.pr.civ. Odată expirat termenul stabilit pentru depunerea întâmpinării tribunalul arbitral va verifica stadiul pregătirii litigiului pentru dezbatere şi, în eventualitatea în care va considera că este necesar, va dispune măsurile corespunzătoare pentru completarea dosarului. Astfel, dacă se constată că lipsesc anumite elemente din cuprinsul cererii, sau anumite înscrisuri, tribunalul arbitral va oferi părţilor un termen în care să efectueze completările necesare.
După completarea dosarului, tribunalul arbitral va stabili un termen de dezbatere a litigiului şi va dispune citarea părţilor, între data la care s-a primit citaţia şi data la care vor avea loc dezbaterile trebuind să existe un termen de cel puțin 10 zile.
În cadrul procesului arbitral există posibilitatea introducerii probelor de către părţi, iar aprecierea acestora se va face de către tribunalul arbitral potrivit intimei convingeri. Fiecare dintre părţi are sarcina să dovedească faptele pe care îşi întemeiază în litigiu pretenţia sau apărarea. De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege.
Odată finalizate dezbaterile arbitrale, acestea se consemnează, conform art. 593 alin. (1) C.pr.civ. într-o încheiere de şedinţă.
În toate cazurile, pronunţarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret a arbitrilor, în modalitatea stabilită de convenţia arbitrală sau, în lipsă, de tribunalul arbitral. După deliberare se va întocmi o minută, care va cuprinde pe scurt conţinutul dispozitivului hotărârii şi în care se va arăta, când este cazul, opinia minoritară.
Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, introdusă la curtea de apel în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale, pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 608 alin. (1) C.pr.civ.